Interviu: Dansul ca terapie și autocunoaștere cu Anamaria Guguian, creatoarea I Dance You

Anamaria Guguian / Foto: Orsolya Balint

Un performer tot mai prezent pe scena dansului contemporan din România, coregraf și facilitator de contexte în care oameni de toate vârstele se exprimă liber prin mișcare, Anamaria Guguian este o forță creativă și, totodată, o prezență blândă și încurajatoare, care ghidează delicat spre o reconectare conștientă cu corpul fizic, dar și emoțional. Este fondatoarea proiectului I Dance You, în jurul căruia a format o comunitate de profesioniști și pasionați ai dansului atât la nivel local, în orașul Brașov, unde își desfășoară activitatea principală, cât și la nivel național. 

Unul dintre darurile pe care Anamaria le oferă participanților la evenimentele sale este acela de a depăși ideea limitativă conform căreia bucuria dansului aparține doar celor talentați sau artiștilor. Astfel, ne reamintește că dansul este pentru toți și, chiar mai mult, a demonstrat asta construind o echipă de dansatori, oameni obișnuiți, cu care a dezvoltat spectacole pentru publicul larg precum Migdalii înfloriți și Meravillosa Creatura, culegând aprecieri inclusiv în cadrul unor festivaluri de dans contemporan. Anamaria se implică în mod constant și în proiecte dedicate noilor generații, unul dintre acestea fiind Poezia curioasă, prin care a adus metode alternative de educație în mediul rural, prin ateliere de poezie și mișcare creativă dedicate copiilor. 

Fie că vorbim de ateliere intensive sau retreaturi în natură, Anamaria contribuie activ la generarea de noi perspective despre dans și ce putem face cu trupul nostru. Încorporând în practica sa o multitudine de tehnici, de la dans terapie la contact improvisation, precum și elemente de storytelling, muzică, poezie, scrisul și desenul, jocul cu lut, exerciții de învățare experiențială și instrumente menite să dezvolte creativitatea sau să permită acceptarea emoțiilor personale, Anamaria ne invită să ne descoperim propriul dans, care se află în interiorul nostru, așteptând să fie trezit. Ne învață să ne ascultăm corpul, ceva atât de firesc, însă uitat în agitația vremurilor recente și, astfel, să ne cunoaștem mai bine. Printr-o abordare naturală și originală, ne oferă suportul să ne exprimăm așa cum simțim, într-un ritm autentic și într-un spațiu de siguranță, lipsit de judecată, să ne depășim temerile și rigiditatea, să îmbrățișăm spontaneitatea, să căpătăm mai multă încredere în noi, să ne relaxăm și să comunicăm mai ușor cu ceilalți.

În cele ce urmează, povestim cu Anamaria despre ceea ce face ca dansul să fie o excelentă oportunitate de autocunoaștere.

1. Îți propun să deschidem conversația noastră discutând despre un concept cu care publicul de la noi începe să se familiarizeze gradual – acela de „dans conștient”, care nu este despre a învăța un set de pași standard, ci de a dansa cât mai liber, chiar meditativ, întorcându-ne spre interior și deschizându-ne în același timp unei relații mai profunde nu doar cu sinele, ci și cu ceilalți. Așadar, ce înseamnă să dansăm conștient, ce ne învață corpul nostru datorită unei astfel de conexiuni și cum contribuie acest lucru la autocunoaștere?

Anamaria Guguian: Dansul este peste tot. Poate sună poetic, dar este științific demonstrat faptul că în Univers totul este mișcare, un dans al moleculelor. Acest dans există atât în exteriorul nostru, cât și în interior, în fiecare celulă a noastră, în fiecare gând, în fiecare moment, în fiecare respirație. Dansul conștient nu se învață și nu se face, ci se descoperă. El este deja acolo, iar noi, printr-un exercițiu de prezență și observație, îl lăsăm să pătrundă în corpul nostru și să fie exprimat prin propria imaginație kinestezică. Nu contează atât de mult forma pe care o ia acest dans, cât energia pe care o emană.

Dansul conștient se petrece într-un corp conștient, iar acest corp devine conștient în momentul în care experiența corporală este directă, adică nu mai este mediată de ceea ce eu numesc „corpul creier”, un corp care se gândește la cum ar trebui să fie, în loc să simtă cum este. Această conștiență apare atunci când reușim să fim într-o stare de completă absorbție în momentul prezent și în fiecare celulă din corpul nostru. 

Când dansăm conștient suntem în legătură cu cea mai intimă și sinceră parte din noi, cu instinctul nostru, cu partea din noi care se simte, nu se gândește.

Cred că dansul conștient ne eliberează pentru că trebuie să îndepărtăm multe straturi de măști, proiecții și obișnuințe pentru a îngădui acestuia să fie pur și simplu. 

2. Folosești numeroase exerciții și tehnici terapeutice în practica ta. Dincolo de beneficiile mișcării pentru sănătatea fizică, vorbește-ne despre cum ne ajută dansul în plan mental și emoțional, ca proces de eliberare, de vindecare și dezvoltare. Și, dat fiind contextul pandemiei, pe durata căreia ai dezvoltat resurse video pentru dansul acasă și proiecte participative cu rezultate frumoase, de depășire a distanțării sociale ca stare de izolare, precum „Dans înlănțuit”, povestește-ne despre relevanța dansului în astfel de situații ce pot duce la depresie, anxietate și sentimentul separării. 

Anamaria Guguian: Bonnie Bainbridge Cohen, fondatoarea Body Mind Centering (o practică somatică experiențială de conștientizare corporală) spunea că mintea noastră este ca vântul, iar corpul nostru ca nisipul. Dacă vrem să înțelegem cum bate vântul, este nevoie să privim urmele în nisip.

Tot ceea ce percepem prin mintea noastră (gânduri, emoții, dorințe, amintiri etc.) se manifestă în corpul nostru, în postură, în felul în care ne mișcăm, în felul în care ne simțim fizic. Dansul și mișcarea conștientă sunt instrumente valoroase pentru a intra în contact cu universul nostru interior.

În cadrul atelierelor pe care le facilitez, îi încurajez pe participanți să folosească aceste instrumente atât cât le este confortabil și în limitele în care sunt dispuși să exploreze, în funcție de nevoi și de istoria personală. Atunci când pătrundem în miezul nostru, terenul este extrem de delicat, deschidem carcasa creată de persona noastră și ne vedem dezgoliți, lipsiți de apărare. Acest proces poate fi delicat, comparabil cu o intervenție chirurgicală asupra sufletului nostru. De aceea cred că este esențial să se întâmple într-un spațiu blând și plin de compasiune, de înțelegere și acceptare.

Tocmai această dezgolire este esența a ceea ce se întâmplă în cazul dansului terapeutic: observăm emoții care au fost înghesuite în noi și ne-au tensionat săptămâni, luni sau ani. Alegem dacă vrem să le mișcăm, să le consumăm sau dacă mai avem nevoie de timp până facem aceasta. Un proces de vindecare nu se poate produce programat, ci treptat, organic, cu multă compasiune.

Un alt lucru esențial pe care vreau să-l subliniez este că nimeni nu ne poate vindeca atunci când vine vorba de traume personale: nici terapeutul, nici preotul, nici șamanul, nici pastila roz sau cea albastră. E adevărat că ni se poate crea cadrul pentru un astfel de proces și că putem fi susținuți pe parcurs, dar cam atât. Restul ține de noi, de deciziile noastre și de dorința de a fi mai bine. 

Dar în orice moment al vieții ne-am afla și orice decizie am lua, cel mai important și cu adevărat vindecător lucru pe care îl putem face este să avem compasiune față de noi. Să acceptăm cu blândețe și să îmbrățișăm ceea ce suntem, fie că strălucim sau ne târâm în noroi.

Dansul terapeutic ne poate învăța să ne îndrăgim din nou, să fim curioși, să fim atenți la noi, la mediu și la ceilalți.

La nivelul creierului, ceea ce se întâmplă atunci când folosim dansul ca unealtă terapeutică este că putem descoperi anumite predispoziții neuronale (legături între rețele neuronale cu o activitate intensă care se traduc prin tipare de gândire și de comportament, dar care nu sunt întotdeauna benefice pentru noi). Descoperindu-le, observându-le, putem acționa în favoarea noastră.

De exemplu, în cadrul unei ședințe de dans terapeutic de grup, o persoană poate descoperi că în exercițiile în care trebuie să fie lider, să inițieze o mișcare, iar ceilalți să o urmeze, îi este foarte greu. În momentul în care este privită i se întâmplă să se blocheze, să nu știe ce să facă și criticul interior să își facă apariția, făcând-o astfel să se simtă extrem de inconfortabil. Acest lucru se întâmplă de cele mai multe ori pentru că persoana respectivă nu este obișnuită să fie în acea situație, creierul nu cunoaște traseul neuronal prin care s-ar putea simți confortabil. Prin exercițiu, cu răbdare, prin susținerea celorlalți participanți care trec și ei prin același proces, prin faptul că persoana ajunge din nou și din nou în acea situație, creierul descoperă noi posibilități de a reacționa, până când ajunge să se simtă chiar confortabil în acel rol. Odată ce dobândește această capacitate de a iniția, de a se expune, persoana în cauză poate folosi aceste abilități și în afara studioului de dans, în cadrul unei ședințe la locul de muncă sau în diverse situații sociale în care înainte se bloca sau se cenzura de teamă să nu fie ridicolă.

Perioada stării de urgență a fost angoasantă și dificilă pentru toată lumea. Separarea, anxietatea, impredictibilitatea au pus stăpânire pe noi toți și s-au manifestat diferit la fiecare în parte. Atunci când am aflat că nu vom mai ieși din casă, am simțit nevoia de a crea proiecte și ateliere care să ne reamintească faptul că, deși suntem separați, suntem mai uniți ca niciodată de o situație gri, incomprehensibilă pe deplin. Inspirată de filmul de dans Exquisite Corps al lui Mitchell Rose, am contactat mai mulți oameni din comunitatea locală de dans și i-am invitat să creeze un scurt video. Video-urile se legau între ele printr-o mișcare comună. Astfel, am creat Dansul înlănțuit, un proiect care ne-a dat energie și ne-a conectat, ne-a motivat și ajutat. După publicarea acestuia, am primit multe mesaje în care oamenii îmi scriau că s-au simțit inspirați, că s-au înveselit, că a fost o gură de aer proaspăt printre știrile alarmante și stările ciudate prin care treceau.

Încă de la începutul carantinei am fost impresionată de cum s-au unit oamenii pentru a se ajuta între ei și pentru a susține sistemul medical, depășit de situație. Știu că m-am gândit atunci că vreau să ajut și eu, așa cum știu și pot, comunitatea. Astfel, am început să creez o serie de video-uri pe YouTube cu ateliere de mișcare creativă pentru copiii care erau obligați să stea în casă mai mult ca niciodată. Acestea au fost foarte bine primite și privite de mii și mii de ori de copii din toată țara. Am început apoi să fiu contactată de învățătoare și profesoare care mă rugau să țin ateliere cu copiii de la clasele lor pentru a dinamiza cursurile online, o struțo-cămilă ce înfricoșa pe toată lumea la început, neavând pregătirea, experiența și echipamentele necesare pentru un astfel de tip de predare. Am acceptat cu bucurie că pot să pun și eu umărul să ajut în noua situație creată și am dansat online cu peste o sută de copii.

În ceea ce privește atelierele de dans, nu le-am oprit decât în prima săptămână de carantină. Apoi am început să creez programe în care am lucrat pe platforma Zoom adaptând tot ceea ce știam să fac la mediul online. Nu a funcționat pentru toată lumea, dar în cazurile în care a funcționat, aceste ateliere au contat mult, pentru mine inclusiv. Țin minte că așteptam cu nerăbdare întâlnirea de joi seara și îmi dădea energie gândul că mă întâlnesc cu grupul meu de oameni alături de care inventam tot felul de nebunii prin casă, scriam poezii, țipam, râdeam, glumeam, plângeam și, cel mai important, eram împreună.

Pentru mulți, dansul a fost în perioada carantinei o gură de aer proaspăt, scoaterea din energia statică și socializarea cu ceilalți, creând un sentiment de apartenență și siguranță.

UPDATE: Ulterior discuției noastre, Anamaria a anunțat lansarea manualului LUDIC de mișcare creativă dedicat tuturor educatoarelor, educatorilor, învățătoarelor și învățătorilor, pentru a-i inspira pe aceștia să danseze cât mai mult cu copiii atât live, cât și online. Manualul a fost creat în octombrie-noiembrie 2020 de către Anamaria Guguian și Răzvan Precup (video și editare). De explorat și apreciat aici și de urmărit aici.

3. Dansul contribuie și la o mai bună comunicare cu ceilalți, chiar dacă această comunicare este preponderent nonverbală. În viziunea ta, ce ne arată dansul despre ceilalți și relații în general? Are dansul puterea de a ne schimba felul în care ne raportăm la celălalt, precum și tiparele de comportament prin care răspundem exteriorului? 

Anamaria Guguian: Dansul este comunicare. Prin dans vorbim despre stări interioare, emoții, dorințe și posibilități. Cred că prin intermediul dansului putem descoperi informații prețioase legate de noi în raport cu ceilalți, pentru că atunci când transpunem corporal anumite dinamici dintre noi și grup, se petrece un soi de reprezentare fizică a lor, observabilă cu ochiul liber.

Întotdeauna pun accentul pe a ne observa în raport cu ceilalți în dans, a ne observa postura, respirația, locul în care ne așezăm în spațiul de dans și a încerca să ne dăm seama de ce alegem în mod natural să ne mișcăm într-un fel sau altul.

De exemplu, dacă ești într-un exercițiu în doi, în care vă observați pe rând, reușești să fii atent la celălalt sau anticipezi doar mișcarea ta? Reușești să „asculți” dansul celuilalt sau îți aștepți cu nerăbdare rândul? Dacă dansezi cu o persoană căreia observi că îi zboară gândul, că nu e atentă la tine, cum te face să te simți? Cum reacționezi corporal? Comunici cu celălalt despre asta?

În dansul terapeutic lucrăm cu diverse dinamici și experimentăm mai multe feluri de a fi. Dacă observ că cineva are tendința să fie tot timpul în mișcare, în centrul atenției, îl/o provoc să găsească bucuria oferită de liniștea privitorului, a celui care susține procesul celuilalt, nu cel care este într-un continuu proces. Dacă, dimpotrivă, lucrez cu o persoană timidă, o încurajez să încerce diferite feluri de a se simți confortabil într-un context în mișcare. Adesea folosesc diverse ustensile pentru a facilita acest proces și a da senzația de confort celuilalt luându-i atenția de la agitația interioară și mutând-o asupra procesului. Fie că folosesc exerciții de improvizație, obiecte cum ar fi eșarfe sau panglici, culori, arome sau o muzică specifică, persoana timidă găsește o cale de a se exprima și de a se bucura de acea ieșire din culcușul confortabil al intimității interioare.

Prin observarea propriilor tendințe și prin explorarea unor noi tipuri de dialog și relaționare, participanții la sesiunile de dans terapeutic ies din tiparele de relaționare cu care sunt obișnuiți. După cum aminteam și mai devreme, în creierul nostru se nasc noi autostrăzi neuronale, noi posibilități de a fi, îmbunătățind experiența noastră umană.

4. Te inspiri din viața de zi cu zi și îi încurajezi pe cei care vin la atelierele tale să găsească inspirație pentru a se exprima chiar și în cele mai banale activități. Părăsind sala de dans, ne-ai oferit exemple că pot practica și integra în viața lor ceea ce trăiesc la atelier. Te rog detaliază cum poate experiența dansului să îi ajute în a „dansa” cu propria viață, cu propriile provocări etc.

Anamaria Guguian: Folosesc constant în atelierele mele exemple de imagini aparent banale, cu provocarea de a găsi dansul care se ascunde în spatele lor. Dansul slow motion al norilor pe cer, mișcarea haotică a mămăligii care fierbe sau țurțurii de gheață care se topesc ușor primăvara.

Ceea ce încerc eu să exprim prin munca mea legată de dans este explorarea unor noi feluri de a privi dansul. Dansul pe care îl propun este adesea privit cu suspiciune de cei care au o definiție mai clasică a acestui concept: Dansul înseamnă să te miști ritmat pe o muzică, adesea folosind expresii corporale predefinite, prin intermediul unor coregrafii general admise. Îmi place să mă joc cu această definiție, să descopăr noi feluri de a fi în dans, să privesc din diverse unghiuri și să îmi permit să-l văd altfel decât restul lumii. Poate din acest punct de vedere ceea ce propun eu are mare legătură cu dansul contemporan care se scaldă în bucuria continuă a exprimării de noi și noi forme și posibilități.

Invit oamenii să descopere că dansul este în primul rând în ei și, în funcție de cum aleg să privească lumea, este peste tot.

Cred că una dintre expresiile pe care le folosesc cel mai des în cadrul atelierelor este: „E ca-n viață.” Tocmai pentru că sunt convinsă că, atunci când intrăm într-un studio de dans, intrăm cu toată viața noastră, nu e ca și cum ne putem descălța de ea și dansa de parcă nimic din afara studioului nu există. Un coregraf din Irlanda de Nord cu care am avut ocazia să lucrez și care m-a inspirat foarte mult, Stephen Batts, spunea despre corp că este „embodied memory and imagination”, adică este întruparea amintirilor și a imaginației noastre, a întregului nostru univers interior.

Reciproca este valabilă, oamenii nu pot pleca de la un atelier de dans și lăsa în vestiar tot ce li s-a întâmplat acolo. Creierul nostru se ocupă tot timpul să imagineze și să memoreze fiecare experiență pe care o avem. Așa că iau cu ei absolut tot ce li s-a întâmplat și aplică fiecare atât cât vrea și poate, în funcție de propria istorie și imaginație.

5. Care au fost cele mai impresionante transformări pe care dansul le-a adus în viața celor cu care ai lucrat? Totodată, care a fost pentru tine cel mai prețios dar pe care l-ai primit dansând și lucrând cu oamenii în această direcție? 

Anamaria Guguian: Am văzut de-a lungul timpului oameni care m-au impresionat profund prin felul în care au permis experienței cu dansul să îi modeleze și să îi inspire. Mi s-a întâmplat de mai multe ori să văd oameni care la primul atelier de dans erau blocați în corp, încordați, rușinați și care se mișcau foarte greu. Tot acești oameni, două luni mai târziu, deveneau relaxați în mișcare, mai curajoși, mai veseli, mai încrezători. E minunat să vezi această transformare. Este ceea ce îmi dă energie și curaj să continui cu ceea ce fac. Desigur, nu îmi pot asuma în totalitate această transformare. Dansul este un factor important, dar, cum am spus și mai sus, totul depinde de fiecare persoană în parte și de dorința sa de schimbare. Pentru că mulți dintre acești oameni care aleg să vină la dezvoltare personală prin dans sunt deja pe un drum al transformării, prin informațiile pe care aleg să le primească, prin oamenii cu care aleg să relaționeze și prin mediul în care aleg să trăiască.

Am cunoscut oameni care după experiența dansului au avut curajul și șansa de a deveni performeri, de a participa în spectacole de dans, oameni care au ales să își schimbe profesia sau locul de muncă, să iasă dintr-o relație în care nu se mai simțeau confortabil, să facă anumite lucruri pe care le amânau de mult timp.

În ceea ce mă privește, dansul mi-a oferit posibilitatea de a mă simți acasă în propria viață, de a-mi accepta și asuma destinul, de a fi cine pot și cine vreau să fiu. Îmi doresc „să pățească” cât mai mulți oameni ceea ce am pățit eu cu dansul. Cred că de aceea fac ceea ce fac.

Rămâi la curent cu noutățile

Poți rămâne la curent cu proiectul I Dance You online pe site-ul dedicat, pe Facebook, Instagram și YouTube.

__

Interviul cu Anamaria Guguian face parte dintr-o nouă serie de materiale pentru dezvoltarea personală, prin care voi sta de vorbă cu specialiști din diferite domenii pentru a-ți oferi informații valoroase pentru evoluția ta abordând subiecte cât mai variate. 

Foto: Bohemian Photo Studio by Orsolya Balint