Credințe limitative: ce sunt, cum le recunoști și cum le depășești

Emanuel Vass - Credințe limitative

Este interesant că în definirea credinței sunt folosite simultan două înțelesuri care la prima vedere par opuse, însă ele se completează unul pe celălalt: (1) „presupunere”, „închipuire”, „bănuială” și (2) „siguranță”, „certitudine”. Credința implică exact asta – „a crede în ceva”. Prin credința ta, acel „ceva” devine adevărat pentru tine. Credința este, prin urmare, o afirmație despre realitate, adesea nerostită și inconștientă, pe care o percepi ca fiind adevărată și, cum vom vedea în continuare, pe baza căreia îți însușești o anumită atitudine, anumite tipare de comportament și reacții. Așadar, credințele sunt direct corelate cu modul în care tu te manifești ca ființă în viața ta și în raport cu ceilalți. Această percepție nu este neapărat conformă cu ceea ce este adevărat în sine, însă în-crederea ta în veridicitatea percepției tale devine o confirmare că o situație anume este reală așa cum tu o vezi, mai exact, așa cum tu o interpretezi. Cu toate acestea, reține că, pe baza aceleiași experiențe, doi indivizi pot dezvolta credințe diferite.

Credința ta în ceva face ca acel ceva să fie adevărat pentru tine, nefiind echivalentul unui adevăr absolut, general valabil pentru toți, deși pare astfel din punctul tău de vedere.

O credință nu există doar în plan mental – generând anumite gânduri și idei, ci influențează totodată planul emoțional – ce simți în privința anumitor situații (anxietate, îndoială, teamă, neputință, depresie sau, dimpotrivă, încredere, curaj, putere, optimism, bucurie) – și planul fizic – acțiunile concrete, stări și manifestări fizice (de exemplu, poți tremura dacă ai o credință bazată pe frică, poți avea anumite dureri și anumite funcții fizice pot fi afectate dacă o credință îți crește nivelul de stres).

Cât timp nu percepi viața și experiențele în deplinătatea lor, adică în mod total, dintr-o perspectivă de ansamblu echilibrată și nu parțial, dual, prin filtre de judecată, stereotipuri și alte astfel de programe sau purtând „ochelari de cal”, credințele tale pot fi limitative. Pentru analiza de față, voi atribui termenul „limitativ” acelor credințe care te limitează într-o anumită măsură – te constrâng, te inhibă, te blochează, te opresc să fii tu însuți/însăți, să îți accesezi potențialul, să ai încredere în tine și în abilitățile tale, să te exprimi și să acționezi așa cum simți, să te accepți așa cum ești sau să îi accepți pe alții, să fii flexibil(ă) și deschis(ă), liber(ă) în alegeri, gânduri și acțiuni, să încerci lucruri noi etc. 

Nu ești pe deplin tu însuți/însăți când ai o credință limitativă.

Pe ceea ce te concentrezi, acolo îți vei investi și îți vei direcționa energia și, ca rezultat, asta vei trăi, asta vei atrage în viața ta. De exemplu, dacă ești convins(ă) că lumea este un loc nesigur, atunci vei vedea asta în jurul tău. Te vei axa pe acele exemple și „dovezi” care îți confirmă credința și o vei generaliza, considerând-o valabilă pentru toți sau pentru cei mai mulți dintre oameni, deși tu nu ai discutat vreodată cu toți acești oameni să verifici dacă, într-adevăr, și ei cred și simt la fel ca tine. De fapt, în momentul în care ai o credință anume, vei depune inconștient eforturi să o susții, devii un soi de avocat al propriei credințe, încercând să îți demonstrezi ție și celorlalți că este adevărată. Dacă ți se vor aduce la cunoștință, prin diferite moduri, dovezi și probe – chiar și incontestabile – care susțin contrariul, poți da curs logicii la suprafață, dar comportamentul tău va rămâne același până când nu îți vei schimba credința respectivă.

Exemple de credințe limitative

De obicei, aceste credințe limitative au corespondente lingvistice ușor de identificat. Pentru credințele limitative, vei folosi adesea formulări care exprimă negații, condiționări, generalizări, neputință, eșec și neajunsuri, concluzii – de regulă, pripite și neverificate, cuvinte precum „niciodată” sau „întotdeauna”/ „mereu”. Cele mai frecvente credințe limitative iau următoarele forme:

  • Referitor la modul în care te definești ca ființă: „Nu sunt (destul de, suficient de) ____”. În spațiul liber intră, de regulă, tot ce ți-ai dori, de fapt, să fii – „frumos/frumoasă”, „inteligent(ă)”, „puternic(ă)” ș.a. Sau „Nu sunt (destul de/ suficient de) ____ (în situația) ____ ”, când faci referire la un domeniu sau o experiență anume, de cele mai multe ori în baza unor trăiri din trecut sau situații observate la alții.

Reține: Ești ceea ce alegi să fii în fiecare moment. Renunță să te identifici cu anumite standarde sociale, culturale ș.a.m.d., respectiv cu așteptările altora în ceea ce te privește. Nu mai considera experiențele trecutului ca puncte de referință pentru prezent și viitor.

  • Referitor la capacitățile tale sau la voința și perseverența ta într-un anumit sens: „Nu pot/ Pot doar să ____” sau „(Niciodată) nu voi reuși să ____”. De exemplu: „nu pot să țin minte anumite lucruri”, „nu pot să slăbesc”, „nu pot să vorbesc în public”, „nu pot să alerg” etc. În ceea ce privește anumite capacități fizice, sunt excluse acele cazuri în care o anumită afecțiune împiedică realizarea unor acțiuni.

Reține: Poți orice definești ca fiind posibil pentru tine și orice și alții înaintea ta au arătat că se poate face. Ca să descoperi că poți ceva, trebuie întâi să încerci acel ceva. De asemenea, multe abilități pot fi dobândite prin învățare (poți învăța să vorbești bine în public urmând un curs de public speaking) sau prin antrenament (poți ajunge la performanța de a alerga un număr de kilometri într-un timp anume prin exercițiu). Toate acestea implică voință și încrederea că poți. Găsește motivația de a face lucrurile pe care ți le dorești.

  • În relație cu anumite valori și reguli acceptate: „Nu trebuie să/ Trebuie să ____”. De exemplu: „Nu trebuie să vorbesc neîntrebat(ă)”, „Nu trebuie să îmi contrazic părinții/ partenerul” etc.

Reține: Tu ești în măsură să îți definești valorile și să ți le însușești pe cele care îți oferă perspective de creștere, nu de limitare. Nu are rost să îți creezi blocaje pornind de la reguli nescrise și limitative de comportare care țin mai degrabă de idei fixe decât de realitate. Respectă acele reguli care implică protejarea drepturilor și libertăților umane și funcționarea armonioasă și sănătoasă a societății și mediului în care trăiești.

  • Condiționări: „Dacă ____, atunci ____”. De exemplu: „Dacă sunt artist, atunci sunt mai degrabă creativ și nu am capacități de gândire logică”, „Dacă iau nota 10, atunci voi fi recunoscut(ă) pentru inteligența mea”, „Dacă vreau să am succes, atunci trebuie să fiu (antreprenor, doctor, avocat)” etc.

Reține: Vei afla de timpuriu că unele acțiuni au anumite consecințe – de exemplu, dacă pui mâna în foc, te poți arde. Ele sunt verificabile, tangibile și, în unele cazuri, îți pot proteja viața. Însă exemple precum cele menționate sunt doar un rezultat al unei perspective înguste asupra vieții.

  • Când îți asumi rolul de „victimă”: „Nu merit ____” – „să fiu iubit(ă)”, „să mi se întâmple (situația aceasta)” etc.

Reține: Meriți pentru că exiști. Renunță la a te complace într-o stare de suferință și asumă-ți responsabilitatea pentru propriile alegeri.

  • Prin referire la „a avea”: „Nu am (suficient) ____” – „timp”, „bani”, „talent”, „noroc” etc.

Reține: În momentul în care te concentrezi pe soluții și îți setezi obiective clare, vei identifica, vei crea sau accesa resursele necesare să îndeplinești ceea ce îți dorești.

  • Referitor la anumite preferințe: „Nu îmi place/ Îmi place doar ____”.

Reține: Preferințele se schimbă în timp. Poți evita orice simți că nu te ajută să te dezvolți, însă nu trage anumite concluzii doar pe baza unei experiențe singulare din trecut ori chiar înainte de a-ți acorda șansa experienței respective. Experimentează și fii flexibil(ă) în fața oportunităților, acceptă oamenii și situațiile așa cum sunt și vezi ce poți învăța din fiecare experiență și interacțiune.

  • Prin raportarea la ceilalți: „Nu sunt important(ă)” – de regulă, pentru că te-ai simțit la un moment dat ignorat(ă).

Sau: „Pot fi apreciat(ă) doar dacă ____” – aici intră acțiuni și tipare de comportament care crezi că îți aduc acceptarea celorlalți. În plus, o astfel de gândire poate duce la a-ți neglija propriile nevoi încercând să îi mulțumești pe cei din jur (devii un people pleaser).

Sau când te definești pornind de la ceea ce crezi că alții gândesc despre tine: „Ceilalți cred despre mine că sunt ____”.

Sau: „(Părinții/ Partenerul/ Prietenii) nu mă susțin (în situația/ în alegerea) ____”.

De asemenea, senzația că „deranjez” (de exemplu, doar pentru că suni pe cineva) și a-ți cere constant scuze chiar și pentru cele mai mici acțiuni și gesturi, în lipsa unei culpabilități clare, reprezintă tot o limitare și o desconsiderare a ta.

Reține: Acceptarea vine din interior. A lăsa exteriorul să îți modeleze stările interioare și cine ești nu este o cale de dezvoltare personală. Atunci când ai anumite ipoteze privind ce cred alții despre tine sau măsura în care sunt dispuși să îți fie alături, ai opțiunea să discuți deschis cu persoanele respective despre asta pentru a evita orice confuzie sau falsă presupunere.

  • Viziunea ta despre lume și oameni, influențată adesea de stereotipuri și etichete sociale, culturale, religioase etc.: „Oamenii cinstiți nu pot ajunge bogați”, „Nu poți avea încredere în bărbați”, „Femeile nu se descurcă la fel de bine la volan ca bărbații”, „Refugiații vin să ne fure joburile” etc.

Acestea sunt câteva exemple prin care poți recunoaște o credință limitativă. După cum observi, astfel de credințe sunt direct corelate cu autosabotajul, autocritica, cu anumite temeri rezultate din experiențe de viață mai mult sau mai puțin traumatice, cu idei pe care le-ai preluat de la alții sau pornind de la credințe care au devenit populare în societatea în care trăiești.

În episodul intitulat „Recovering Your True Self” din cel de-al doilea sezon al seriei Transcendence disponibilă pe platforma Gaia și pe care îl poți viziona aici (recomand întreaga serie pentru că abordează mutiple subiecte care pot contribui la conștientizare și dezvoltarea personală), autocritica este clasificată în funcție de următoarele aspecte:

  • Competență – credința că trebuie să fii mai bun(ă) în ceea ce faci, fie că e vorba să iei note mai bune la școală, să câștigi mai bine sau să fii mai cunoscut(ă) într-un anumit domeniu;
  • Corp – credințe limitative care țin de aspectul fizic – „sunt prea slab(ă), prea gras(ă)” etc., altfel spus, „ceva este în neregulă cu corpul meu” și de aceea „nu merit iubire” sau „nu am succes în dragoste” etc.;
  • Identitate – „ceva este în neregulă cu mine pe baza identității mele” – de gen, etnică, religioasă sau chiar pe baza personalității;
  • Relație – credința că „voi fi acceptat(ă)/ apreciat(ă)/ iubit(ă) și demn(ă) de iubire doar dacă ____”.

Fiecare ajunge la un mix între toate aceste convingeri, care în cele din urmă duc la răni, iar aceste răni creează apoi mecanisme de apărare și nevoia asumării unor roluri și măști sociale pentru a te proteja de propria ta critică și „atacul” celorlalți, respectiv nevoia de a evada dintr-o realitate care îți aduce suferință – prin dependența de anumite substanțe, de relații, de activități specifice (gaming, shopping ș.a.).

Cum, când și de ce apar credințele limitative

Credințele limitative au drept cauze posibile:

1. Experiențele pe care le-ai trăit în mod direct sau indirect – prin observare sau identificarea cu experiențele altora. Aceste experiențe trecute sunt interpretate într-un anumit mod, pornind de la ceea ce știai sau ai trăit până la momentul respectiv. Sunt multiple cărți și studii astăzi care arată că primii ani de viață, chiar de la concepție și până la vârsta de 7-8 ani ne definesc modul de a vedea lumea, inclusiv în viața adultă de mai târziu (dacă te interesează acest subiect, vezi, de exemplu, filmul In Utero, disponibil pe Gaia sau documentarul What Babies Want sau citește cartea „Vindecă-ți nașterea, vindecă-ți viața” de Sharon King). Fiecare primă experiență devine, de multe ori, punct de referință pentru modul în care ne raportăm la noi înșine, la ceilalți și la lume în general.

Foarte multe credințe, inclusiv cele limitative, își au originea în copilărie și în ceea ce noi am interpretat de la și ne-au transmis părinții noștri – atât verbal, cât mai ales nonverbal, prin felul în care s-au comportat cu noi, cum au răspuns în anumite situații, prin așteptările pe care le-am perceput sau ni le-au exprimat în legătură cu felul în care ar trebui să fim.

În interviul care urmează și în episodul menționat anterior din seria Transcendence, Shelly Lefkoe explică următoarele:

Copii fiind, ne dorim de la părinții noștri afecțiune, atenție și recunoaștere. Precum niște bureți, absorbim tot ce observăm în jurul nostru și, pentru a înțelege lumea, avem nevoie de răspunsuri la întrebarea „De ce?”, pe care le obținem în primă fază de la părinți.

Iată câteva situații din care, pe baza unor interpretări, pot rezulta credințe limitative:

  • Prin natura activității lor profesionale, părinții nu petrec suficient timp acasă, nu se implică în activități cu copilul sau atunci când acesta le povestește cum s-a desfășurat ziua, se uită la telefon, evitând contactul vizual → concluzia că „nu sunt important(ă)”;
  • Părinții își critică fiul/fiica atunci când ia o notă mică → concluzia că „nu sunt suficient de bun(ă)” sau „nu mă ridic la nivelul așteptărilor părinților mei”;
  • Părinții își discută constant problemele financiare de față cu copilul → credința că „banii se obțin greu”;
  • Părinții judecă sau vorbesc negativ despre alte persoane → credințe precum „oamenii nu sunt de încredere”, „oamenii sunt în general răi”;
  • În încercarea de a-și ajuta copilul și a-l feri de neplăceri, părinții preiau din responsabilități sau duc la capăt activități inițiate de copil → credința că „nu sunt capabil(ă)”;
  • Părinții sunt preocupați de ceea ce spun „vecinii” dacă se comportă copilul lor într-un anume fel → credința că „părerea celorlalți definește cine sunt”;
  • Părinții îi spun copilului, fie și în glumă, că este într-un anumit fel – de exemplu, leneș → credința că „sunt leneș(ă) și inutil(ă)”;
  • Părinții își încurajează copilul să facă ceea ce ei în viața lor nu au reușit sau să urmeze o cale anume în viață → credințe adaptate în funcție de aceste așteptări și dorințe, pe care copilul le preia ca fiind ale sale;
  • Părinții reacționează negativ – prin pedepse, ceartă etc. – când copilul „greșește” conform viziunii lor (a luat note mici la școală, nu s-a comportat într-un anumit fel) → în loc să vadă în nereușita sa de moment o oportunitate de învățare, copilul va înțelege cel mai probabil că „greșelile și eșecurile sunt ceva rău” și poate dezvolta chiar tendința de a fi perfecționist, care nu este decât o mască și un sistem de apărare.

Asta nu înseamnă că părinții au fost rău intenționați sau că ar trebui învinovățiți pentru alegerile noastre. Multe credințe limitative se transmit din generație în generație, iar unele experiențe țin pur și simplu de modul în care le interpretăm.

Tot astfel, pe măsură ce creștem, dacă primele experiențe au fost negative sau oricând pe parcursul vieții am trăit situații extreme ori traumatizante, putem extrage din ele concluzii negative și se pot forma credințe limitative.

O observație pe care Shelly o evidențiază este că noi credem în ceea ce avem impresia că am văzut. Însă nu poți vedea o credință. Poți vedea, de exemplu, că părinții tăi/ partenerul/ prietenii sunt ocupați, dar nu că nu ești important(ă). La fel cum poți crede că l-ai văzut pe Moș Crăciun, iar când afli că era, de fapt, părintele îmbrăcat într-un costum, conștientizezi iluzia experienței de a-l fi văzut cu adevărat pe Moș Crăciun, care nu e altceva decât un concept susținut prin tradiție.

Credințele se formează în trecut. O experiență are loc aici și acum, în prezent. Experiențele sunt separate de sensul pe care îl atribui lor, iar sensul îl dai în mintea ta.

Odată ce înțelegi că experiența și sensul atribuit ei sunt separate, în locul unei reacții care poate avea consecințe pe termen lung, îți poți lua un timp de meditație să te întrebi: Ce poate însemna acest eveniment cu adevărat? Nu are rost să proiectezi un alt sens asupra unei situații decât cel care servește creșterii tale.

2. Educația primită – după părinți, învățătorii și profesorii sunt următoarele persoane care ne pot influența semnificativ modul de a vedea lumea. De exemplu, dacă un profesor ne-a evaluat într-un anumit mod, mai ales că acesta va fi perceput ca o autoritate, e posibil să dezvoltăm credința că suntem așa cum ne definește profesorul în cauză, iar alegerile noastre în viață – inclusiv de carieră – să pornească de la evaluarea respectivă.

Recomand o serie de materiale despre presiunile, credințele limitative și fricile care se pot naște în școală pe care le găsești pe platforma scoala9.ro, printre care articolul Drama premiantului și seria ilustrată de Diana Grigore despre „Fricile pe care le învățăm la școală”.

3. Răni emoționale – orice credință servește unui scop, iar cele limitative pot fi o încercare de a te apăra de durerea de a simți ieșind la suprafață anumite răni care au apărut în diferite momente din viață.

O perspectivă interesantă despre rănile cu care ne confruntăm este dezvoltată de Lise Bourbeau în volumele „Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine” și „Vindecarea celor 5 răni”. Conform autoarei, când suntem copii trecem prin câteva etape: întâi cunoaștem bucuria de a fi noi înșine, apoi durerea că nu avem dreptul de a acționa mereu așa, urmată de o perioadă de criză și revoltă care, în cele din urmă, rezultă în resemnare și crearea unor măști (personalități) pe care le folosim pentru a ne simți acceptați. Aceste măști corespund celor 5 răni – respingere, abandon, umilire, trădare sau nedreptate.

Lise Bourbeau subliniază faptul că: „Percepția noastră sau propria noastră interpretare a faptelor ne provoacă întotdeauna suferința și nu ceea ce este cineva sau ce spune.” Mai mult, „frica de a respinge, de a abandona, de a trăda pe cineva sau de a fi nedrept cu cineva este tot atât de importantă ca frica de ce ar putea să-ți facă el ție. Vei realiza faptul că te rănești și singur, la fel de dureros. Te respingi, te abandonezi, te umilești, te trădezi și ești nedrept cu tine însuți în aceeași măsură în care trăiești lucrurile acestea cu ceilalți.” Autoarea numește acest fapt „Triunghiul Vieții” și îl explică astfel: „Ceilalți sunt cu tine așa cum ești tu cu ei și cum ești tu cu tine însuți”.

Uneori, rănile și credințele limitative dezvoltate pe baza lor te pot menține în relații toxice. Dacă ai experiența unei astfel de relație, poți citi o analiză ce cuprinde multiple exemple despre motivele și felul în care femeile tind să rămână în relații nesănătoase, uneori violente, în cartea „Femei care iubesc prea mult” de Robin Norwood. Pentru a-ți înțelege mai bine viața personală și alegerile în acest sens, te poți documenta privind stilurile de atașament în relațiile de cuplu, iar o resursă relevantă este cartea „Stilurile de atașament” de Amir Levine și Rachel S.F. Heller.

4. Programe sociale, culturale, religioase etc. Unele credințele limitative se dezvoltă de la idei care circulă și sunt populare la un moment dat în societate, în medii și comunități specifice, fiind adesea bazate pe stereotipuri, etichete și prejudecăți.

O temă destul de discutată în ultimii ani se referă la masculinitate. Despre credințele limitative și efectele lor în acest sens poți afla mai multe urmărind filmul „The Mask You Live In”:

Despre masculinitate vorbește și Esther Perel în multiple speech-uri și materiale precum cel care urmează:

Un alt film relevant, de data aceasta pentru stereotipurile legate de rasă, etnie, naționalitate, este Crash (2004), un mod excelent de a observa cum pornind de la credințe limitative și prejudecăți se ajunge uneori la situații extreme și traumatizante care, în lipsa lor, ar fi putut fi evitate cu ușurință.

Cum poți depăși credințele limitative

1. Totul pornește de la a-ți conștientiza credințele limitative. Observă-ți gândurile, tiparele de comportament, reacțiile, emoțiile și senzațiile pe care le trăiești în raport cu anumite experiențe, măsura în care acestea te afectează în sens negativ și întreabă-te care este cauza lor. Ce credință te-ar putea determina să răspunzi astfel unei situații anume? Când ai început să gândești așa, să te comporți așa? Care este teama în legătură cu această situație? Ce s-ar întâmpla dacă ai răspunde diferit? Poți folosi scrisul ca instrument de introspecție.

2. Renunță la idei fixe, rigide, fără bază reală. Înțelege că tu alegi modul în care vezi lucrurile, tu îți scrii povestea și ești responsabil(ă) pentru viața ta. În plus, tu nu ești gândurile și emoțiile tale. Renunță la a crede că toate gândurile tale sunt adevărate, că îți aparțin în totalitate și nu le mai lăsa să-ți dicteze viața. Fii sincer(ă) cu tine! Află cu ce minciuni te-ai hrănit pe baza sensului dat anumitor evenimente și verifică ce gânduri ai preluat de la alții – când îți vine un gând în minte, întreabă-te dacă nu cumva recunoști vocea altcuiva în spatele acestui gând (a mamei sau tatălui, a partenerului de viață, a unui prieten, a unui profesor etc.).

Ia-ți puterea înapoi, fă curat în mintea ta și începe să te concentrezi pe ce te ajută să crești, nu pe negativitate, temeri și scenarii nefaste care se desfășoară doar la nivel mental, devenind reale numai când alegi să le crezi și să acționezi conform lor. Înțelege că suferința este opțională – chiar dacă unele experiențe dificile te pot „scutura” și trezi la realitate într-un mod mai brutal, ai opțiunea unei evoluții blânde, prin lucru cu tine și conștientizare.

Caută dovezile care susțin contrariul a ceea ce crezi, pornind de la fapte, sau lasă-te inspirat(ă) de exemple și povești ale oamenilor care au reușit acolo unde tu crezi că nu poți. Află ce au făcut ei și ce i-a motivat să reușească.

Amintește-ți că orice experiență este temporară și, prin alegerile și voința ta, există o cale de ieșire din situațiile neplăcute. Trebuie doar să vrei și să îți acorzi mai multă încredere.

3. Schimbă-ți vocabularul și modul în care vorbești cu și despre tine. Vorbește cu tine ca și când te-ai adresa unui prieten care îți cere ajutorul. Scoate din limbaj cuvinte precum „bun” – „rău”, „corect” – „greșit”, „mereu” – „niciodată”, negațiile și orice te face să crezi mai puțin despre tine decât ești. Folosește afirmații care să fie opusul tuturor negațiilor pe care le-ai formulat până acum și care te-au limitat. Scrie aceste afirmații, pune-le la vedere, repetă-le constant (căci tot prin repetiție ai învățat și autosabotarea) și dă curs acțiunilor care să le susțină. Scrie-le la timpul prezent pentru a-i indica minții tale că schimbarea deja se manifestă în tine.

4. Acceptă-ți alegerile fără a te judeca și concentrează-te pe soluții. Renunță la a cataloga experiențele ca fiind bune sau rele și a te considera o victimă a circumstanțelor sau un eșec. În schimb, vezi cum fiecare experiență poate deveni o oportunitate, ce spune despre tine prin felul în care reacționezi la ea și întreabă-te foarte sincer cum ai ajuns să o trăiești, ce alegeri – și amintește-ți că tu ai ales – au dus la experiența respectivă. Ce soluții există și ce resurse ai la dispoziție să îndrepți o situație neplăcută pentru tine?

5. Deschide-te noilor experiențe. Ieși din cochilie, din zona ta de confort. Setează și aplică noi credințe încurajatoare în viața ta, acționează diferit față de cum ai abordat până acum situațiile – într-un mod care te face să te simți bine cu tine, în siguranță, relaxat(ă) etc.

6. Renunță la așteptări și la a-ți investi atenția în ce spun alții despre tine sau ce vor în ceea ce te privește. Dacă tu nu ai un plan cu tine, alții cu siguranță vor avea și îți vei petrece timpul trăind viețile celor din jur, construind visele lor, în loc să dai atenție propriilor nevoi. Setează-ți obiective clare și curajoase și fă-le o prioritate. Respectă-te pe tine și vei primi respectul și aprecierea celor din jur.

7. Imaginează-ți cum vrei să fii. Scrie despre visele tale ca și când se întâmplă deja. Vizualizează noul tu și descrie în detaliu ce trăiești în ipostazele pe care ți le dorești. Întreabă-te cum le poți aduce la realitate. Nu te bloca în pași mari, în acțiuni foarte complexe și resurse pe care momentan poate nu le percepi ca fiind disponibile, ci gândește-te la pașii mici prin care te poți apropia de cel mai frumos și măreț vis.

8. Investește în dezvoltarea ta. Citește sau urmărește materiale care te ajută să crești sau referitoare la domenii în care ai vrea să te dezvolți, înscrie-te la un curs, participă la un eveniment, apelează la oameni care crezi că te pot ajuta, descoperă și alte perspective. Ieși din cercuri vicioase care hrănesc negativismul și înconjoară-te de oameni dornici de schimbări pozitive.

Descoperă tehnici utile și exerciții practice prin care poți renunța la credințe limitative accesând resursele gratuite prin completarea formularului din pagina Ce ofer a site-ului.

Pentru că a tot circulat pe internet răspunsul la întrebarea „Ce vrei să te faci când vei fi mare?” – „Fericit”, îți propun discursul lui Vishen Lakhiani despre depășirea credințelor limitative, regândirea a ceea ce înseamnă succesul și alegerea unui parcurs profesional care să îți aducă fericire și împlinire. Reține că nu firmele menționate în material sunt relevante, ținând mai degrabă de viziunea lui Vishen și experiențele sale, ci câteva idei pe care vreau să le subliniez:

  • Importanța de a visa măreț și de a alege o misiune care să contribuie la dezvoltarea umanității în general. O misiune „mai mare decât tine” – adică dincolo de nevoile tale punctuale – poate da sens vieții tale, te motivează și îți amplifică productivitatea. Așadar, care e viziunea ta de „rai pe pământ” și cum poți contribui la ea?
  • Țintește spre a-ți găsi chemarea. Experimentează cât ai nevoie până când simți că ai ajuns acolo unde ți-ai dorit. Nu contează că ieri ai lucrat într-un restaurant, azi într-un call center și mâine ca manager. Vezi ce abilități dobândești din fiecare experiență și descoperă astfel ce îți place și ce te motivează. Renunță la ideea că unele joburi sunt „mai puțin” decât altele doar pentru că așa sunt considerate la nivel social.
  • Gândește în termeni de ce se poate atinge, nu de ce a fost/este atins deja, astfel vei descoperi oportunitatea de inovație acolo unde alții nu o văd.
  • Gândește pe termen lung, însă nu te pierde în a planifica totul în detaliu, concentrându-te obsesiv pe mijloace („oare cum voi reuși?”), ci permite-ți să explorezi, să descoperi pe parcurs oportunități și parteneri, fă pași mici și vezi cum îți poți atinge treptat obiectivele în fiecare fază a acestui proces.
  • Înțelege că nu toate drumurile sunt la fel și alege să te implici în acele proiecte și parteneriate care schimbă lumea în direcția pe care o visezi, fie și la un nivel minor, iar acolo unde nu se întâmplă astfel, nu-ți fie teamă să iei tu însuți/însăți inițiativa de schimbare.

Închei cu o recomandare de comedie care arată, într-o formă simplă și plină de umor, că atunci când ne schimbăm credințele care ne limitează, ne accesăm puterea să ne schimbăm viața. Schimbă-ți percepția despre tine și deblochează-ți potențialul!

Vrei să devii o versiune mai bună a ta? Programează o consultație pentru dezvoltare personală. Detalii aici.

Foto de Pixabay via Pexels.com.